Ministrul Sănătății: Vom începe să organizăm campania de vaccinare antigripală din ianuarie 2020

Ministrul Sănătății: Vom începe să organizăm campania de vaccinare antigripală din ianuarie 2020
Publicat: 10/12/2019, 16:05

„La începutul lunii ianuarie ne vom întâlni și vom stabili împreună necesarul de vaccin gripal care se va achiziționa, calendarul de aprovizionare și toate detaliile necesare pentru derularea camaniei de vaccinare grauită antigripală, dar și pentru îmbunătățirea acoperirii vaccinale în cadrul calendarului de vaccinare. Am cerut ca anul viitor să nu se mai repete situația ultimilor ani în care au existat disfuncționalități frecvente în aprovizionare și sincope în derularea campaniei de vaccinare antigripală. Vom începe din prima lună a anului să organizăm campania de vaccinare antigripală, împreună cu toți cei implicați”, a mai spus ministrul Sănătății, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o marți cu președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan, și cu reprezenții medicilor de familie, potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății (MS).

La discuții au participat echipele de conducere ale Societății Naționale de Medicină de Familie, Asociației Române de Educație Pediatrică în Medicina de Familie, Uniunii Patronatelor Independente din Medicina de Familie și Federației Națională a Patronatelor din Medicina de Familie.

Echipa Ministerului Sănătății și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a discutat cu medicii de familie mai multe teme de interes, inclusiv renunțarea la protocoalele de prescriere a anumitor medicamente care limitează practica medicală în asigurarea tratamentului pentru pacienții cronici, măsuri de debirocratizare a activității în cabinetul medicului de familie, finanțarea domeniului, dar și îmbunătățirea activității de vaccinare în cadrul cabinetelor.

„Sunt multe probleme care au rămas nerezolvate în acest domeniu și pentru care trebuie să găsim măsuri de remediere. Există toată deschiderea și procuparea actualei echipe, a mea personal, de a dezvolta medicina de familie. Urmărim creșterea finanțării pentru acest sector și am identificat deja fonduri externe, atât prin Banca Mondială, cât și fonduri europene nerambursabile prin care vom suplimenta bugetul destinat medicinei de familie. Mai mult, împreună cu Ministerul Fondurilor Europene vom lansa Programul Operațional pentru Sănătate în care vor exista multe proiecte destinate domeniului. Vom lucra îmreună cu reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene și cei ai medicilor de familie pentru finalizarea elaborării acestor programe necesare mediciniei de familie”, a declarat Victor Costache.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cu ce se ocupă fiul lui Radu Mazăre, de fapt. Răducu are o afacere care...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei...
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat
Acest exercițiu de matematică a pus pe jar internetul! Sigur nu vei putea găsi logica...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Planul de pace al lui Putin
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Ungurii aruncă în aer toată Europa. Alianța la care nu acceptă să renunțe
Adrian Minune, momente de cumpănă în căsnicie. Ce spune despre divorț
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Legătura dintre femeia care se arunca în fața mașinilor în București și Mirela Vaida. Femeia...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Momentul ratat de francezi în care puteau respinge atacul lui Hitler din Ardeni
×